March 5

breastfeeding_nursing_icon_party_plate-re21b1ca92b7047a7b0592a6b107909a8_ambb0_8byvr_512

Sarcina aduce odata cu ea o serie de schimbari metabolice care promoveaza marirea volumului celulelor adipoase, instalarea rezistentei la insulina si cresterea riscului de boli metabolice la mama.

Aceasta postare se va axa pe acest aspect, in special in ceea ce priveste mama, neinsistand asupra beneficiilor alaptarii asupra fatului.

La inceputul sarcinii secretia de insulina creste, sensibilitatea acesteia ramanand neschimbata, scazand sau chiar crescand depinzand de la caz la caz. Cu toate acestea spre sfarsitul sarcinii celulele adipoase maternale incep sa scada in volum in timp ce acizii grasi liberi cresc iar metabolizarea glucozei mediata de insulina se agraveaza intr-un procent de 40 – 60%.

Abilitatea insulinei de a suprima lipoliza la nivelul intregului corp este de asemea afectata in aceasta perioada, crescand si mai mult acizii grasi liberi circulanti, a producerii hepatice de glucoza si ducand la instalarea unei insulinorezistente importante la nivelul tesuturilor adipoase dar si a muschilor scheletali.

O sarcina normala se caracterizeaza printr-o scadere a mobilizarii glucozei in proportie de 50% si o crestere a sercretiei de insulina intre 200-250 % toate aceastea doar pentru a reusii mentinerea unei glicemii normale. Aceasta reprogramare fiziologica duce la o stare de insulinorezistenta care se pare ca este dictata de hormonii derivati din placenta.

Unul din acesti hormoni este hPL- hormonul placentar lactogen care creste de aproximativ 30 de ori pe durata sarcinii, induce eliberarea insulinei la nivelul pancreasului fiind astfel strans corelat cu rezistenta in periferie.
Tot in cadrul acestor hormoni trebuie mentionat si hormonul de crestere placentar (hPGH) care difera de hormonul de crestere secretat de hipofiza prin 13 aminoacizi. Acesta creste de 6 pana la 8 ori pe timpul sarcinii iar in decursul celei de-a 20-a saptamani de sarcina inlocuieste in circulatia materna clasicul hormonul de crestere.

Reinstaurarea sensibilitatii la insulina postpartum este un proces fiziologic si metabolic deosebit de important mai ales pe termen lung. Studiile efectuate au evidentiat ca sensibilitatea la insulina s-a imbunatatit cu 74% din ultimul trimestru de sarcina pana la un an postpartum, iar la nivelul receptorilor insulinici de la nivelul muschilor scheletali expresia proteinelor a suferit o crestere de 42%.

Acumularea grasimii la nivel visceral, insulinorezistenta si cresterea nivelelor trigliceridelor circulante este mult mai repede reversibila odata cu instalarea alaprarii, aceasta avand un rol esential in resetarea metabolismului dupa nastere. Incep sa se acumuleze tot mai multe dovezi care leaga antecedentele reproductive ale femeilor cu ricul pe termen lung al bolilor metabolice.

Multiparitatea este asociata cu obezitate centrala, iar o greutate mare pe timpul gestatiei este asociata cu efecte nedorite in cadrul sarcinilor ulterioare precum si cu riscul de obezitate al mamei. Studiile recente au demonstrat ca durata alaptarii este direct proportionala cu reducerea riscului de complicatii cum ar fi diabetul de tip 2, infarctul miocardic, sindromul metabolic, hipertensiunea arteriala si hiperlipemia.

Acumularea de kilograme pe durata sarcinii are menirea de a sustine viata bebelusului precum si de a stoca suficienta energie pentru promovarea lactatiei. Dupa nastere aceasta din urma are un rol central in mobilizarea depozitelor acumulate precum si in resetarea metabolismului, reducand astfel riscul metabolic. Cu cat o femeie alapteaza mai mult cu atat aceste depozite sunt depletate mai complet. Toate grasimile preluate prin lactatie sunt transferate fatului prin lapte fiind folosite pentru o dezvoltare neurologica corespunzatoare.

Studiile efectuate pe animale au aratat ca la doar 20 de zile dupa nastere animalele care alaptau avea deja celule adipoase mult mai mici ca dimensiune si o activitate mult mai redusa a lipoproteinlipazei in periferie.

Mobilizarea grasimilor pare sa creasca in primele 3 luni dupa nastere, probabil datorita modificarilor date de lactatie asupra apetitului dar si de frecventa meselor bebelusului. In primele 2-3 luni dupa nastere insa s-a evidentiat ca mamele care si-au hranit copii cu formula au consumat cu 600-800 calorii mai putin fata de cele care au alaptat dar cu toate acestea au pierdut mai mult in greutate; intre 3 si 6 luni dupa nastere pierderea ponderala a mamelor care au alaptat fiind insa mai mare.

Aceste rezultate reprezinta probabil consecintele perioadei imediat urmatoare nasterii cand femeile care alpteaza au o activitate fizica mai scazuta si un aport nutritiv mai mare pentru a veni in intampinarea necesitatilor energetice ale copilului in timp ce dupa aproximativ 3 luni mobilizarea depozitelor se face mult mai usor.

Studiile au mai atat ca acizii grasi polinesaturati sunt depusi cu preferinta in partea inerioara a corpului si se estimeaza ca mobilizarea grasimilor pe durata alaptarii se face preferential din aceasta zona.

In urma tuturor acestor afirmatii putem trage concluzia ca lactatia este intr-adevar corelata cu pierderea ponderala, cu o imbunatatire a metabolismului glucozei, cu diminuarea profilului lipidic si cu un risc mai redus de boli metabolice pe termen lung.